Inainte sa avem copii, eu si sotul meu am vorbit despre cum vrem sa ii crestem iar asta ne-a ajutat sa avem o directie mai clara.
Totusi, invatarea a prins cu adevarat contur din momentul in care am devenit parinti. Inca de la inceput.
Iar unul dintre lucrurile de care ne temeam si de care vroiam sa ne tinem copiii departe erau ecranele.
Ne informasem destul de mult pe tematica aceasta dar, cel mai mult ne-au ajutat sa ramanem pe drumul ales, situatiile vazute ori auzite in jurul nostru- tot mai multi parinti se plangeau ca nu isi mai recunosc copiii după ce se uita la ecran si ca le era tot mai greu sa controleze acest lucru.
Insa cred ca cel mai mult ne-a ajutat faptul ca: ECRANUL NU A FOST O OPTIUNE
Pur si simplu nu ne-am gandit sa recurgem la ecran cand ne-am aflat in dificultate . Fie ca era copilul plictisit, agitat, ori ca noi aveam treaba si nu mai stiam cum sa ne impartim. Fie ca eram la restaurant, pe drum cu masina, fie ca asteptam la rand la pediatru ori ca faceam cumparatutile etc.
In toate aceste situatii si multe altele cu care noi parintii ne confruntam de obicei, noi am decis ca ecranul nu este o optiune.
Recunosc ca ne-a fost si teama ca fiind la indemana vom recurge la el tot mai des si astfel nu vom putea sa dezvoltam abilitati necesare parintilor si sa ne descoperim copiii asa cum sunt ei.
Acasa era teritoriul nostru asa ca ne-a fost usor sa tinem regula aceasta. Dar cand am iesit din perimetrul casei asta a devenit ceva mai greu de facut. Totusi am gasit solutii.
Prietenii nostri stiau deja ca noi nu ne uitam la tv si nici copilul nostru asa ca atunci cand ne intalneam erau atenti la asta. Daca totusi ajungeam in case unde televizorul statea deschis intrebam politicos daca ar putea fi inchis. De cele mai multe ori oamenii spuneau ca nici nu si-au dat seama ca era deschis pentru ca asa se obisnuisera.
Altii spuneau: dar oricum nu se uita. Ai mei se uita 2 – 3 minute apoi se intorc la joaca si tot asa…mai mult il ignora.
Asa era insa noi stiam ceea ce stim si acum: creierul, si mai ales creierul copilului inregistreaza absolut tot chiar daca nu se uita direct in televizor.
Pentru ca da, nu eram interesati doar de “ce vede copilul” ci si “ce aude copilul”. Ce mesaje i se scriu acum in creierul lui. Mesaje cu care eu poate nu sunt de acord si pe care el nu le intelege astfel incat sa spuna asta pleaca, asta ramane. Asa ca am fost atenti la acest aspect.
Cand noi am avut musafiri nu am folosit ecranul ca sursa de divertisment si am incurajat copiii sa se joace intre ei. Ne-am intalnim insa destul de des cu situatii in care copiii, avand nevoia de ecran acuta, sa ceara telefonul parintilor si sa se uite. In acele momente a trebuit sa explicam copilului nostru de ce noi am ales sa facem asa si nu altfel. Si a fost ok.
Undeva aproape de 3 ani primul nostru copil a inceput sa se uita la desene. Atentie, i-am pus noi, nu a cerut ea. Totusi pentru ca nu vrem sa traim izolati de societate am introdus ecranul treptat si sigur.
Cum am facut asta voi povesti in intalnirea din 17 mai. Ai link de info & inscriere aici: https://violetacernat.com/este-copilul-meu-in-siguranta-in-fata-ecranului/
Apoi am crescut gradual timpul la ecran in functie de varsta ei. Am stabilit un program pe care l-am renegociat de cateva ori si am stabilit ce facem dupa ce ecranul se inchide.
Ce ii oferi copilului dupa ce el primeste atata doza de dopamina? Cu ce vii tu ca parinte? Cum il aduci inapoi in planul real? Cum il ajuti sa se reechilibreze?
Pentru ca in momentul in care ecranul s-a oprit se dezlantuie uraganul, nu-i asa?
Povestim si despre asta, promit! As povesti aici dar e muuult de spus si e important sa se asimileze corect.
Cand primul copil avea 4 ani ramasesem insarcinata cu al doilea iar cunoscutii ne-au spus ca de data asta nu vom mai reusi regula cu ecranul pentru ca e mai greu cu al doilea- vede la primul, vrea si el, cum faci sa il tii departe?
Vreau sa va asigur inainte sa continui ca NU a fost o ambitie sa ne tinem copiii in siguranta in relatia cu ecranele deci nu incurajez competitiile. Incurajez informarea corecta si sprijinul (al familiei, prietenilor si al specialistilor).
Cand a venit vorba de ecran cu doi copii, unul de 4 ani si unul nou nascut, a fost simplu primele luni. Bebe dormea mult iar cea mare putea sa isi faca rutina cu ecranul, linistita.
Cand a mai crescut mezina a trebuit sa stabilim insa ca timpul de ecran trebuie sa fie in orarul in care cea mica doarme. Si asa a fost si asa este.
Vedem aici avantajul rutinei si a programului clar la primul copil pentru ca da, atunci cand intri pe o directie clara si sanatoasa cu primul copil cel de-al doilea doar o urmeaza ca pe un NORMAL.
Asadar, la al doilea copil a fost mult mai simplu decat la primul pentru ca ne invatasem deja lectiile cu ecranul.
Acolo suntem acum. Uneori mai negociem dar suntem multumiti si bucurosi cand vedem ca s-a terminat episodul de desene si copilul, singur, fara sa ii spunem noi, inchide si trece la altceva. Iar uneori “trece la altceva” inseamna si tavalit pe jos”- vorbim si despre asta, promit.
Link mai jos. Doar 10 locuri.
17 mai, Zellik 1731 Belgia orele: 10:00 – 12:00
Este copilul meu in siguranta in fata ecranului?
